Traditions

Asociația Culturală Aromână „Niça” din Pogradec, Albania

[Scurtă prezentare] 

Ansamblul artistic al aromânilor din Pogradec (Albania) a fost înființat în anul 1998 la inițiativa și conducerea lui Mihal Kuteli. 

Scopul ansamblului a fost de la început culegerea și evidențierea valorilor culturale și artistice ale aromânilor din aceste spații, valori păstrate de secole în satele Niça și Llënga, locuite tradițional de aromâni. Dar din ansamblu fac parte și artiști veniți din Voskopoja (alias Moskopole), Shipska, Grabova etc. și care de mult locuiesc la Pogradec.

Repertoriul ansamblului este unul foarte bogat: cântece străvechi, dansuri, melodii instrumentale, costume populare păstrate intacte. 

Ansamblul a avut mai multe spectacole, nu doar la Niça, Llënga, Voskopoja, Divjaka și Pogradec, dar și în România (Festivalul Internațional de Folclor Aromânesc ”Părinteasca Dimândare”, organizat de Fundația Cultural-Științifică Aromână ”Andrei Șaguna”, Constanța 2001 și 2003), și în Macedonia de Nord (Locul I, printre 8 ansambluri participante). 

În câteva cazuri, Ansamblului i s-a alăturat și celebra cântăreață de origine aromână Eli Fara. 

În același timp cu culegerea, păstrarea și punerea în circulație a valorilor culturale aromâne, Ansamblul „Niça” are grijă să atragă talentații și pasionații tineri de origine aromână, spre a duce mai departe tradițiile frumoase, în primul rând cântecele aromâne. 

Un sprijin real avem din partea Primăriei orașului Pogradec, la ale cărei activități participăm mereu cu bucurie. 


În numele Ansamblului,
Dhimitri Tanellari
Președinte